Poate ca suntem o planseta de culori, pe care fiecare isi lasa amprenta…unii de mai multe ori, altii de mai putine. Unii mai adanc, altii mai sters. Unii nu se murdaresc deloc. Ne aruncam pe paleta de culori a celuilalt si devenim o pata de culoare.
Pe sufletul tau imi las urma cu un zambet. Iti desenez in inima cu un fir de iarba smuls de pe mal iar cu o picatura din rau umezesc culorile vii, care s-au uscat de-a lungul anilor. In verdeata cruda a primaverii iti conturez pe piele inceputul unui alfabet. Sunt un creion imprumutat de la un artist anonim.
Dar cumva, nu sunt in pas cu timpul. In primavara asta am ajuns sa port culorile toamnei, culorile unui apus ce incepe de la rasarit, culorile unui inceput, care e urmat iminent de un sfarsit – imi lipseste interimatul verii, al ploilor calde si scurte, al florilor inflorite la maxim.
La sfarsit trebuie sa caut mijlocul printre multitudinea de culori si amprente de pe planseta, mi-l imaginez si-l conturez cum cred eu ca ar fi putut fi…
La final sufletul nostru e un tatuaj intortocheat, cu modele facute de noi, de altii si de imprevizibil…
